Cum câștigăm alegerile?

Expertul economic Dumitru Alaiba pe blogul său scrie  cum câștigăm alegerile: „Nu sunt adeptul tranzițiilor violente de putere. Sunt adeptul tranzițiilor de putere exclusiv democratice, prin alegeri. Până în 2016 Moldova, de când există ca și țară, a avut un record absolut de a asigura tranziția puterii exclusiv prin alegeri. Chiar și în 2009, tot prin alegeri Voronin a fost dat jos. În 2016, Partidul Democrat a luat prima dată puterea ocolind alegerile. În esență, a fost prima tranziție a puterii fără alegeri. De atunci, nu avem democrație, dar multor din noi le-a luat alți doi ani jumate ca să

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
17 decembrie 2018

Preşedintele RM intenţionează să creeze o structură paramilitară

Igor Dodon, actualul președinte, care a suferit cinci suspendări umilitoare, a anunțat că nu va tolera a șasea oară. Potrivit lui Dodon, în ultimele zile, el a primit câteva mii de apeluri care au cerut crearea unei mișcări populare – așa-numita „gardă prezidențială”. Dodon a spus acest lucru vineri, în aerul canalului NTV Moldova, controlat de el în legătură cu posibila demitere a acestuia. „Președintele parlamentului amenință să mă înlăture în fiecare zi, așa că oamenii mă cer deja să creez o mișcare populară. Și vreau să spun că există o mare probabilitate ca în viitorul apropiat să susțin această

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
15 decembrie 2018

Sondaj IRI: Patru partide ar intra în momentul de față în Parlament

Rezultatele  sondajului  de opinie dat de IRI demonstreaza ca dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, patru partide ar intra în Parlament: Partidul Socialiștilor (PSRM), Partidul Democrat (PD), Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA). Potrivit sondajului efectuat deInternational Republican Institute (IRI) în perioada 11 septembrie – 16 octombrie, pe un eșantion de 1,503 respondenți,  pe primul loc este clasat Partidul Socialiștilor cu un procentaj de 32 la sută. PD, PAS și Platforma DA cu câte 12%. Totodată, este de menționat și faptul că, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și Partidul Șor ar acumula câte

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
17 noiembrie 2018

Maia Sandu: Mesajul unionist este folosit de cei care nu doresc nicio schimbare

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, aflat în proces de constituire, Maia Sandu, a vorbit pentru presa română despre ideea unirii Republicii Moldova cu România.

Potrivit Maiei Sandu, ideea Unirii se bucură de sprijin în ultimul timp. „Ea este percepută ca o soluţie pentru corupţia oligarhică, ce şi-a extins tentaculele peste toată Moldova. Această este încă o dovadă a crizei profunde în care au fost aruncate instituţiile statului. Dacă va referiţi la Unire că la un act de reparare a unei nedreptăţi istorice, constat că, din păcate, mesajul unionist este folosit de cei care nu doresc nicio schimbare, fiindcă înţeleg că Unirea este irealizabilă în condiţiile actuale. Fără o stabilizare şi normalizare a societăţii moldoveneşti şi pe plan politic şi pe plan social o dezbatere normală pe o tema atât de sensibilă pur şi simplu nu poate avea loc”, a concretizat Sandu.

Concluzia ex-ministrului Educației nu este una optimistă. „Corupţii şi oportuniştii, care ar trebui să fie primii care să se teamă de Unire, o promovează la nivel declarativ. Unirea înseamnă mult mai mult decât nişte declaraţii şi marşuri. Dezideratul naţional poate fi atins prin nişte paşi concreţi şi fezabili în interesul oricărui cetăţean: crearea unui spaţiu informaţional unic, aceeaşi reţea de telefonie mobilă, mobilitate pentru cetăţeni, acces la fonduri europene etc. Unirea nu se aşteaptă şi nu se cere, ci se face prin muncă de zi cu zi”, a conchis Maia Sandu.

http://agora.md/stiri/15961/maia-sandu-mesajul-unionist-este-folosit-de-cei-care-nu-doresc-nicio-schimbare

 

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasa un comentariu

comments

About The Author