Cinci cetăţeni ai Republicii Moldova, traficaţi în Rusia în scop de exploatare prin muncă

Cinci locuitori ai satelor Calfa şi Roşcana din raionul Anenii Noi au fost traficaţi în Rusia în scop de exploatare prin muncă. Aceştia au lucrat la Spitalul Clinic de Psihiatrie din Moscova fără a fi remuneraţi. Cel vinovat pentru faptul că cei cinci au fost traficaţi este un alt locuitor al raionului Anenii Noi, ce a fost condamnat, recent, la 10 ani de închisoare în penitenciar de tip închis. Sentinţa a fost dictată după ce procurorii au demonstrat că, în intervalul martie – septembrie 2013, inculpatul a recrutat, cinci locuitori din raionul Anenii Noi, cărora le-a promis locuri de muncă bine

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
12 iunie 2018

Dosarul politicianului Iurie Roșca a fost transmis în judecată

Dosarul penal, în care politicianul Iurie Roșca este acuzat că ar fi pretins 1 milion de euro de la omul de afaceri Alexei Damaschin, pentru a influența soluționarea unui litigiu economic, a fost trimis în judecată. Mai multe bunuri ale politicianului, în valoare de peste 2,4 mln de lei, au fost sechestrate. Cazul, în baza căruia a fost pornită cauza penală, a avut loc în 2009, când fostul președinte PPCD deținea funcția de viceprim-ministru al Republicii Moldova. Urmărirea penală a început chiar în baza denunțului omului de afaceri, Alexei Damaschin, pe care Roșca s-a angajat să-l ajute în schimbul milionului

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
9 iunie 2018

PAS, PPDA și PLDM au organizat un flashmob în fața Primăriei

Partidul Acțiune și Solidaritate, în comun cu Platforma DA și PLDM, au organizat o conferință de presă în fața primăriei municipiului Chișinău la care au cerut suspendarea concursului pentru funcția de șef al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport. Aceștia au declarat că suspendarea este necesară din motivul încălcării de către organizator – primăria Chișinău – a pct.19 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.201/2009 (anexa nr.1), care prevede expres că, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării probei scrise, pe pagina web a autorităţii publice se plasează informația despre data, ora, locul desfăşurării probei scrise. Încălcând

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
1 iunie 2018

ANALIZĂ Cine va fi viitorul primar al capitalei?

Avem 17 candidați care se vor lupta pentru fotoliul de primar al capitalei. Din păcate, la fel ca în ultimele cel puțin două scrutine valabile, și de această dată se va da o luptă între vectori geopolitici.

De departe, avem doi mari favoriți, cerți chiar, la câștigarea fotoliului de primar al capitalei: Dorin Chirtoacă (Europa) și Zinaida Grecianîi (Rusia).

Chiar dacă în cazul acestor alegeri nu există o polarizare atât de consistentă între vectori geopolitici precum în 2011, când PLDM și PL, partidele considerate la acea oră esența proeuropeană a Alianței pentru Integrare Europeană, au mers pe mâna lui Chirtoacă, iar comuniștii, care înglobau aproape tot sentimentul prorus, pe cea a lui Dodon, ea oricum va persista.

Oazu Nantoi, candidatul blocului lui Leancă, pe de o parte, precum și Vasili Chirtoca, omul comuniștilor, de cealaltă parte, nu vor avea forța de a intra în turul 2, chiar dacă au mari șanse să obțină rezultate de peste 10%.

De asemenea, cu atenție trebuie urmăriți și Serafim Urecheanu, candidatul PLDM, precum și Ilian Cașu, cel al partidului lui Usatîi.

Putem astfel observa că dacă în 2011 aveam doar 2 candidați puternici în cele două tabere geopolitice, astăzi sunt cel puțin 6, chiar dacă Urechean și Cașu își asumă mai degrabă rolul de stataliști, ei oricum vor fi percepuți de către electorat ca exponenți ai estului sau vestului.

Câți alegători proruși și proeuropeni are Chișinăul

De când avem alegeri pentru funcția de primar al capitalei, niciodată nu s-a întâmplat ca un exponent al taberei proruse să se impună, chiar dacă în istorie am avut parte de două bătălii destul de strânse în turul 2. Este vorba despre scrutinul din 2011, câștigat la limită de Chirtoacă, dar și cel din 2003, câștigat de Urechean în fața lui Zgardan.

În 2011 am avut și cea mai mare prezență la vot din istorie. 60% din alegătorii din capitală (370 de mii de persoane) au participat la vot. Diferența a fost de puțin peste 4 mii de voturi în favoarea lui Chirtoacă, care a obținut aproape 187 de mii de voturi, față de cele 182 de mii ale lui Dodon.

Totuși, mai interesant este să ne uităm peste rezultatele din 30 noiembrie 2014, când din nou, între partidele identificate ca proruse și proeuropene a existat un echilibru aproape perfect.

PSRM, PCRM, comuniștii reformatori, Blocul pentru Uniunea Vamal și PPCD au obținut aproape 40% din voturi (180 de mii de voturi!!!).

De cealaltă parte, PLDM, PL, PLR și Antimafie au fost votate de către 45% din alegători (200 de mii de voturi).

Este important de menționat că la scrutinul din 30 noiembrie au participat 464 de mii de alegători, adică cu aproape 100 de mii mai mulți decât la turul doi de scrutin al alegerilor locale din 2011. Cifra se explică prin faptul că mulți cetățeni stabiliți în Chișinău au viză de reședință în provincie, dar au preferat să voteze în capitală.

Celelalte aproape 80 de mii de voturi care nu s-au împărțit între taberele identificate ca fiind proruse sau proeuropene au mers, în proporție de peste jumătate la Partidul Democrat, iar în rest la formațiuni care au obținut sub 1% în capitală.

Cum vor fi împărțite voturile

Din aceste cifre, este necesar să scotem în evidență rezultatele PL-ului și PSRM-ului, ai căror votanți vor rămâne, în mare proporție, fideli candidaților propuși de către cele două partide.

PL a acumulat 86 de mii de voturi (19%), în timp ce PSRM a obținut puțin peste 100 de mii  (22%).

O altă cifră extrem de importantă este cea a alegătorilor PLDM. Liberal-democrații au fost votați de 97 de mii de chișinăueni (21%). Un rezultat pe care PLDM cu siguranță nu-l va putea transfera către Serafim Urechean, în condițiile în care imaginea partidului este una extrem de proastă ca urmare a intrării în alianța de guvernare minoritară, a jafurilor din sectorul bancar, dar și a plecării din partid a lui Iurie Leancă.

Pentru aceste 21% din voturi se vor bate, în mod teoretic, cel puțin 3 candidați: Serafim Urechean, Oazu Nantoi și Dorin Chirtoacă.

Tind să cred că ele se vor împărți în proporții aproximativ egale între cei 3 candidați, fapt care îl va propulsa pe Chirtoacă deja la 26-27% din voturi.

Mai rămân încă 5% din alegători ce au votat Antimafie și PLR, care, cel mai probabil, vor merge în mare parte spre Oazu Nantoi.

Aici în joc ar putea intra și Oleg Brega, care să acumuleze câte o mică părticică din voturile tuturor partidelor enunțate mai sus.

Pe de altă parte, nu sunt foarte sigur că toți cei 22% din alegătorii PSRM-ului de la 30 noiembrie vor opta pentru Zinaida Grecianîi. Din aceste voturi, o mică parte ar putea merge la Ilian Cașu, iar o alta spre Vasile Chirtoca.

Totuși, pe fondul deteriorării imaginii PCRM, din cauza coalizării cu PLDM și PD, dar și a lipsei totale de resurse mediatice, îmi este greu să cred că și cei aproape 12% din alegătorii PCRM-ului (30 noiembrie) se vor menține la Vasile Chirtoca, mai ales că acesta este un personaj absolut necunoscut pentru comuniștii nostalgici.

La fel, mai rămân 5% din voturile acumulate de blocul pentru Uniunea Vamală și clona comuniștilor, care vor fi dispersate între cei 3 candidați importanți de stânga, dar probabil și spre Grigore Petrenco.

În concluzie, chiar dacă ar putea pierde ceva din voturile PSRM-ului, Grecianîi are totuși mari șanse să obțină un rezultat de peste 23-24%, care să-i asigure prezența în turul 2.

Cine va câștiga alegerile?

Chiar dacă este destul de riscant de aruncat acum în predicții, tind să cred că nu pot apărea surprize, iar în turul doi îi vom avea pe Dorin Chirtoacă și Zinaida Grecianîi.

Acum, când campania electorală nu a început, având ca bază cifrele prezentate mai sus, m-aș aventura să spun că Chirtoacă va acumula în primul tur în jur de 30%, în timp ce Zinaida Grecianîi va obține un rezultat asemănător, dar puțin mai mic.

De asemenea, sunt mari șanse să-l avem pe locul 3 pe Oazu Nantoi, care să treacă bine de 10%. Pentru locul 3 ar mai putea intra în luptă și Serafim Urechean, care ar putea să mai atragă ceva alegători nostalgici și să atingă și el scorul de 10%.

Chiar dacă deja investesc sume importante în campanie, Vasile Chirtoca și Ilian Cașu au șanse mici să adune mai mult de 7-8% fiecare.

De asemenea, mă mai aștept la un rezultat bun al lui Oleg Brega, care însă trebuie să se implice mai activ pentru a-și asigura măcar un fotoliu de consilier. Îl văd pe activistul civic pe locul 7, cu 3-5% din voturi.

Totuși, este important de menționat că mai avem o lună de campanie electorală, sondaje, manipulări, bani, tehnici murdare, care ar putea cântări greu în rezultatul final.

Alex Cozer

http://independent.md/analiza-cine-va-fi-viitorul-primar-al-capitalei/#.VVXXIpMR_cs

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasa un comentariu

comments

About The Author