Cum câștigăm alegerile?

Expertul economic Dumitru Alaiba pe blogul său scrie  cum câștigăm alegerile: „Nu sunt adeptul tranzițiilor violente de putere. Sunt adeptul tranzițiilor de putere exclusiv democratice, prin alegeri. Până în 2016 Moldova, de când există ca și țară, a avut un record absolut de a asigura tranziția puterii exclusiv prin alegeri. Chiar și în 2009, tot prin alegeri Voronin a fost dat jos. În 2016, Partidul Democrat a luat prima dată puterea ocolind alegerile. În esență, a fost prima tranziție a puterii fără alegeri. De atunci, nu avem democrație, dar multor din noi le-a luat alți doi ani jumate ca să

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
17 decembrie 2018

Preşedintele RM intenţionează să creeze o structură paramilitară

Igor Dodon, actualul președinte, care a suferit cinci suspendări umilitoare, a anunțat că nu va tolera a șasea oară. Potrivit lui Dodon, în ultimele zile, el a primit câteva mii de apeluri care au cerut crearea unei mișcări populare – așa-numita „gardă prezidențială”. Dodon a spus acest lucru vineri, în aerul canalului NTV Moldova, controlat de el în legătură cu posibila demitere a acestuia. „Președintele parlamentului amenință să mă înlăture în fiecare zi, așa că oamenii mă cer deja să creez o mișcare populară. Și vreau să spun că există o mare probabilitate ca în viitorul apropiat să susțin această

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
15 decembrie 2018

Sondaj IRI: Patru partide ar intra în momentul de față în Parlament

Rezultatele  sondajului  de opinie dat de IRI demonstreaza ca dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, patru partide ar intra în Parlament: Partidul Socialiștilor (PSRM), Partidul Democrat (PD), Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA). Potrivit sondajului efectuat deInternational Republican Institute (IRI) în perioada 11 septembrie – 16 octombrie, pe un eșantion de 1,503 respondenți,  pe primul loc este clasat Partidul Socialiștilor cu un procentaj de 32 la sută. PD, PAS și Platforma DA cu câte 12%. Totodată, este de menționat și faptul că, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova și Partidul Șor ar acumula câte

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
17 noiembrie 2018

Parlamentul RM are o conducere nouă

La 23 ianuarie, deputații au ales președintele Parlamentului. Astfel, cu votul PLDM, PD și PCRM, în funcția de președintele al Parlamentului a fost ales democratul Andrian Candu, ministru în exercițiu al Economiei. Speakerul a fost ales în mod secret cu voturile a 59 de deputați.

În calitate de vice-președinți ai Parlamentarului au fost aleși, Liliana Palihovici (PLDM), Vitiuc Vladimir (PCRM)

La procedura de vot au participat deputații PLDM, PDM și PCRM. Aceștia au împreună 62 de voturi. La votare au participat 60 de deputați. Comunistul Ion Tomai și încă un deputat au lipsit, iar un deputat a participat la votare, dar nu a aplicat ștampila „votat” pe buletinul de vot.

Andrian Candu a fost înaintat în funcție de către fracțiunea Partidului Democrat, din care face parte. Președintele fracțiunii democrate, Marian Lupu, a ținut să-i mulțumească pentru activitate fostului speaker, democratului Igor Corman.

Totodată, Parlamentul Legislaturii a XX-a, a votat și componența Biroului Permanent al Parlamentului. Patru partide au înaintat câte doi membri, iar unul dintre acestea, a cerut timp, urmând să înainteze candidaturile ulterior.

Astfel, membrii Biroului Permanent sunt:

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, de la PSRM;

Vlad Filat și Valeriu Streleț, de la PLDM;

Violeta Ivanov și Artur Reșetnicov, de la PCRM;

Marian Lupu și Vlad Plahotniuc, de la PDM;

Partidul Liberal nu a decis cine vor fi membrii Biroului Permanent al Parlamentului.

 

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasa un comentariu

comments

About The Author