Ilan Șor a organizat miting împotriva PAS și PPDA

Mai multe persoane s-au adunat în această dimineață în Chișinău veniți din Orhei. Aceștia au fost aduși organizați cu mașini pentru a participa la un protest organizat de Partidul Șor în fața sediului PAS, Platformei DA, dar și a reprezentanței Consiliului Europei în Republica Moldova. Protestatarii au scandat mai mlte lozinci, printre care„Jos Maia Sandu” „Jos mâinile de pe magazinele sociale!, „Noi suntem poporul”. Ilan Șor este prezent alături de manifestanți la protest./ Distribuie articolul Нравится Lasa un comentariu comments

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
20 iulie 2018

„Nebriefing”-ul săptămânal tradițional al mișcării #Occupyguguta

Astăzi, comunitatea #occupyguguta a organizat al doilea „nebriefing” săptămânal tradițional. Redăm mai jos mesajul integral al briefing-ului de presă: „Astfel, continuăm tradiția prin care un grup de cetățeni fără funcții publice alese în stat să inițieze ample programe pe chestiuni de interes public major sau de actualitate, să inițieze transformări și reforme complexe. Totuși, am urmărit cu atenție briefingul celuilalt grup de cetățeni fără funcții publice alese în stat (adică Partidul Democrat) și salutăm măsurile propuse de aceștia pentru redresarea situației social-economice din țară, chiar în ajunul alegerilor parlamentare (probabil până acum pediștii erau prea ocupați cu amnistierea capitalurilor ilegale și schimbarea

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
11 iulie 2018

Proiecție de film documentar despre Mișcarea Gezi Park organizat de OCCUPYGUGUȚĂ

Astăzi, grupul social „Occupy Guguță” va difuza un film documentar despre Mișcarea Gezi Park. Aceasta a început cu protestele la Istanbul, unde sute de persoane și-au exprimat nemulțumirea față de planul de defrișare a parcului Gezi. Protestele, care inițial erau față de reducerea suprafețelor verzi din parc, au devenit o acțiune îndreptată împotriva lui Recep Tayyip Erdoğan, criticat pentru politicile sale cu caracter islamist. Inițial din acest grup au făcut parte circa 10 activiști. Peste 3 zile, deja zeci de mii de protestatari s-au alăturat acestei mișcări. În prima săptămână de protest, numărul protestatarilor a ajuns la 1 milion. Peste o lună, numărul oficial de

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
4 iulie 2018

Tabla de șah și riscul de balcanizare a Republicii Moldova

Contradicțiile Occident – Rusia au intrat într-o fază critică. Sancțiuni economice, interdicții de călătorie, concentrare de forțe militare la hotare, apariția soldaților în camuflaj pe teritoriul unui stat suveran (sunt acuzate firmele americane Blackwater si Greystone pe de o parte și trupe speciale din FR pe de altă parte), declarații agresive și acuzații reciproce au devenit instrumentele obișnuite, dacă nu și preferate ale părților „beligerante”. Intrate în vîltoarea evenimentelor, atît Occidentul cît și Federația Rusă nu observă că s-a ajuns prea departe, că declarațiile și acțiunile lor declanșează procese cu efecte greu de pronosticat sau de programat.

Partea proastă constă în faptul, că sateliții Marilor Puteri apar într-o ipostază jenantă, fiind nevoite să sprijine toate demersurile UE și SUA, iar pe de altă parte fiind dependente economic de FR. Spre exemplu, Chișinăul, fiind puternic dependent energetic și economic de Rusia, după afișarea unor declarații belicoase face în regim accelerat naveta la Moscova pentru a-și justifica demersul și a solicita clemența Kremlinului. Oricum, conflictul dintre Marile Puteri riscă să compromită stabilitatea politică şi creşterea economică în RM, Ucraina şi chiar Federaţia Rusă. Pentru Ucraina şi RM situaţia fiind şi mai gravă: riscul dezintegrării teritoriale şi chiar al războiului civil.

UE/SUA – Rusia. Schimb de lovituri.

Conservatorii din SUA și din UE țintesc o serie de obiective foarte clare în raport cu Federația Rusă:

  1. Prevenirea renașterii URSS în formula Uniunii Euroasiatice, planificată pentru 2015; stimularea fragmentării continue a spațiului euroasiatic și în primul rînd, al Federației Ruse;

  2. Amplasarea bazelor NATO pe perimetrul hotarelor Federației Ruse (tactica Anaconda) pentru a o lipsi de cîmp de manevră și a o slăbi geopolitic, militar și economic. În acest sens, rolul crucial îl joacă Ucraina, apoi Georgia și Kazahstan.

  3. Lipsirea Rusiei de accesul la hidrocarburile din Asia Centrală;

  4. Blocarea canalelor de tranzit al hidrocarburilor spre UE (ne referim la Ucraina, Caucaz, Marea Neagră). Mecanismul de control/preluare a puterii în aceste state sunt revoluțiile. Fiind lipsită de canale de tranzit, Rusia va permite accesul corporațiilor occidentale la piața sa energetică, va fi privată de resurse pentru renașterea propriei economii și în consecință, va deveni o putere regională, lipsită de influență globală. Tot în acest scop au fost formulate așa zisele pachete energetice europene, care delimitează clar exploratorul, furnizorul și distribuitorul de hidrocarburi.

De fapt, conservatorii occidentali au reușit din 2003 să utilizeze un vast program menit să slăbească vizibil influența Rusiei în regiune, trezind frustrarea și reacțiile agresive ale Kremlinului:

  • extinderea NATO spre Est, chiar dacă anterior, liderii occidentali declarau că NATO nu planifică expansiunea spre hotarele Rusiei. Între timp, Polonia, Statele Baltice, România, Bulgaria au devenit state membre; Ucraina, Georgia și RM, au semnat IPAP, primele două cerînd statutul de candidat;

  • ieșirea SUA din tratatul Antibalistic (ABM) și instalarea sistemelor ABM în perimetrul de acces al Federației Ruse;

  • organizarea de revoluții oranj în Georgia (2003), Ucraina (2004; 2014), Kirghizia (2005; 2010), R.Moldova (2009), tentative existînd și în Uzbekistan (2005), Belarus ( 2006, apoi decembrie 2010), Armenia (2008), Kazahstan (Janaozen, dec.2011). Revoluţiile s-au soldat cu debarcarea liderilor moderat rusofili, unii din care, gen Victor Ianucovici au avut suportul direct al Kremlinului. Ca să nu mai amintesc aici de eșuarea semnării planului Kozak, parafat de V.Voronin în 2003. Occidentul a evoluat pînă la faza, că organiza revoluția de pe piața Bolotnaia chiar în Moscova, creînd riscuri reale pentru V.Putin de a fi debarcat.

În consecință, în aceste state se instaurează guverne oligarhice, tranșant rusofobe (Georgia, Ucraina) sau pro-occidentale, cum e cazul Republicii Moldova. Occidentul în mod asumat pune accentul pe oligarhi, fiind conștient că are mecanisme de control asupra acestora prin monitorizarea conturilor bancare, accesul/interdicţia la piața de desfacere și prin materiale compromițătoare.

Dar bățul are două capete. În toate cele 3 state există grupări oligarhice care păstrează conexiuni strînse cu Federația Rusă, (Poroșenco-Timoșenco în Ucraina, Ivanișvili în Georgia, Plahotniuc/Șor/Platon în RM) cedîndu-i obiective economice strategice sau oferindu-i preferințe economice Kremlinului (prețul la gaz negociat de Timoșenco, Aeroporul și BEM în cazul RM).

În cazul RM, Rusia obține controlul pieței financiare, energetice și aeroportul.

Dilema Rusiei

Rusia se află în dilemă. Partenerii politici în Moldova aproape lipsesc.

PCRM prin liderul său a tradat-o în 2003 (planul Kozak), apoi 2005 (planul RM-UE), apoi 2006 (Planul de acțiuni Moldova-NATO sau IPAP). Chiar și formatul de negocieri 5+2 era inițial conceput ca un mecanism care ar slăbi influența Rusiei și a internaționaliza problema transnistreană.

PSRM este încă prea fragil, chiar dacă și are șanse electorale. Oricum, PSRM nu poate lua majoritatea, avînd nevoie de aliați. PSDM şi PR nu sunt şi nu vor fi în viitorul imediat forţe electorale.

Deci, Moscova nu prea are aliați fideli și eficienți în R.Moldova. La moment. Dar asta nu înseamnă că nu-i va avea. Multe depind de raportul de forţe din PCRM şi de dinamica PSRM, aflat în creştere vizibilă.

Instrumentarul rusesc, deşi numeros, este inert. Ţinem să menţionăm, că Rusia şi-a pierdut orice influenţă asupra lumii academice (AȘM, Universităţi), intelectualităţii creative (Uniunea Scriitorilor), etc.

Astfel, ONG-urile, 8200 la număr, sunt în mare parte ancorate de granturi europene și americane, fiind un instrument de control/influenţă al Occidentului asupra cursului politic al țării. Și un mecanism latent de declanșare a revoluției oranj. Cele cîteva zeci de ONG pro-ruse sunt total ineficiente, comunicînd cu segmente înguste rusolingve sau nostalgice după imperiu. Principalul instrument al Rusiei sunt ONG etnice şi organizaţiile de veterani, care nu pot concura cu ONG axate pe expertiza politică şi drepturile omului, conectate la reţele internaţionale de experţi, la granturi exorbitante şi mai important, la putere. Conexiunea la putere s-a produs chiar pe timpul PCRM, care a instituţionalizat „mecanisme de colaborare cu societatea civilă”. Societate civilă care i-a devenit gropar în 2009.

Mitropolia Moldovei, formal subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse, sprijină coaliția de guvernare, probă servind și aducerea focului sacru de către Vlad Filat. Doar episcopul Markel face declaraţii belicoase, puterea reuşind parţial să-l discrediteze, declarîndu-l „portavoce a PCRM”.

Mass-media rusă (Pervîi Canal, NTV, RTR,) este retransmisă de structuri moldovenești, proprietarii cărora sunt indivizi cu funcții de top în CPE. Aceștia își plasează emisiunile de știri în ore de top, promovând imaginea CPE. Or, știrile din Rusia sunt prezentate la 23.00-24.00, când nimeni nu le mai priveşte (excepţie fiind Vesti, retransmis prin cablu). Totodată, e clar că și aceste televiziuni sunt la un pas de a fi sistate, moment experimentat cu succes în Ucraina. Cel puțin, CCA controlat de Plahotniuc deja a demarat monitorizări selective. Cred că acestea se fac şi pentru ca Plahotniuc să aibă ași la negocierile cu rușii. Ceva gen, „îmi dați susținere, vă las televiziunile. Plus la toate, facem alianță cu PCRM”.

Chiar și anumite corporații rusești gen Lukoil, Gazprom (Moldova-Gaz) sunt strict conectate la interese economice și grupări politice moldovenești, care nu întotdeauna sunt favorabile Rusiei. Astfel, conducerea Moldova-Gaz a fost acuzată de PCRM că a mobilizat mii de angajați la mitingul proeuropean din 23 noiembrie. Amintim, că șeful corporației, Gusev, era partenerul de afaceri al păpușarului.

Proiecte gen „Platon”, „Usatîi” nu au suportul direct al Rusiei, ci mai degrabă al unor grupuri de interese ruseşti. Chiar şi aşa, aceste proiecte nu pot fi considerate electorale.

Revenirea Rusiei

Deci, Rusia nu avea un răspuns pe măsura provocărilor occidentale. Embargoul, creșterea prețului la gaz, declarații dure, blocarea formatului 5+2 – cam acesta era arsenalul și reacția politicii externe rusești. Fără o asistenţă de tipul „soft-power”, aceste demonstraţii de putere au efecte incerte, dacă nu şi contrarii.

Dar răspunsul era inevitabil. Occidentul nu a observat, că Rusia s-a schimbat. Nu mă refer aici la dimensiunea continentală. Şi nici la potenţialul nuclear de apr. 5.500 focoase, care o face lider la capitol. Rusia lui Putin a scăpat de datorii. A devenit I exportator de gaz şi petrol. Al II exportator de armament, conform institutului suedez de cercetări strategice. I economie în Europa și a V economie a lumii după volumul PIB la PPC. Supraputere cosmică, cu care sunt nevoite să colaboreze SUA şi UE. Supraputere sportivă, după cele două olimpiade de la Soci din 2014. Azi, nivelul de trai al ruşilor este cel mai înalt din întreaga istorie a Rusiei. În 2015 Rusia lansează un nou pol mondial de putere – Uniunea Euroasiatică. Tot Rusia este nucleul organizaţiei BRICS, care în cîteva decenii, va surclasa Occidentul după volumul PIB. În jurul Rusiei încep a orbita statele Uniunii Vamale, Siria, Venezuela, Cuba, Vietnam, Iran.

Şi mai important – Rusia tot mai mult este percepută ca un Protector Mondial al valorilor tradiţionale, fapt aplaudat de mişcările naţionaliste europene (Marine Le Pen, Frontul Naţional Francez) şi recunoscut printre rînduri de libertarienii şi conservatorii americani (Ron Paul, Patrick J. Buchanan). Deci, Rusia ca şi SUA, îşi prefigurează propria misiune istorică – de la eliberarea proletariatului mondial la protecţia valorilor tradiţionale, ostracizate de elita liberală.

Răspunsul Rusiei

În 2008, prin victoria în războiul de 5 zile, Rusia a preluat Abhazia și Osetia, fapt ce a oprit pe un timp avansarea blocului NATO spre Est. Războiul cîştigat a revigorat prestigiul dar şi ambiţiile Rusiei pe arena internaţională. Naţiunea şi-a simţit satisfăcute orgoliile după umilirea din înfrîngerea în 1991.

Dar în 2009 Occidentul se revanșează, organizînd revoluția twitter în Moldova. Concomitent, se lansează Parteneriatul Estic, privit pe de o parte ca un cordon sanitar contra Rusiei, pe de altă parte, ca un CSI -2, creat ca alternativă Uniunii Vamale. Deși Putin reușește să smulgă Armenia, care devine practic membru UV și să oprească temporar semnarea de către Ucraina a acordurilor de asociere, revoluția din februarie 2014 lipseşte Kremlinul de ultimul aliat în Ucraina.

Occidentul a jucat iscusit, producînd lovitura de stat la 21 februarie, adică cu cîteva zile pînă la finalizarea jocurilor olimpice. Aici vîrful de lance au fost organizațiile naționaliste paramilitare din Pravîi Sector. Asta era un know-how, care suplimenta revoluția “non-violentă”. De fapt, scenariul repeta oarecum războiul din 2008, cînd M.Saacașvili a surprins Rusia, profitînd de Olimpiada de la Beijing. Naivul Ianucovici chiar a crezut că semnînd înțelegerea cu opoziția și ambasadorii Poloniei și RFG, va obține garanții personale! De fapt, sunt mai multe voci care afirmă, că Ianucovici urma să fie lichidat, exact ca și Gaddafi, Hussein, Miloshevici și alții. Acesta s-a salvat doar prin minune, găsindu-și refugiu în Rusia. Oricum, revoluţia oranj se pregătea pentru 2015, la alegerile prezidenţiale. Aici, vîrful de lance l-ar fi jucat Iu.Timoşenco, pe care UE insista s-o elibereze pînă la semnarea acordurilor, anume pentru aceste obiective.

Dacă Putin rata răspunsul pe subiectul ucrainean –următoarea revoluție i se pregătea chiar lui. Iată de ce reacția a fost promptă, chiar dacă întîrziată, Kremlinul fiind legat pe mîini de Olimpiada de la Soci.

În Ucraina, Kremlinul utilizează o nouă strategie în raport cu Occidentul – tactica fragmentarii și a referendumurilor. Rapiditatea şi eleganţa cu care a fost anexată Crimeea a trezit uimirea şi chiar o anumită venerare în China, SUA, şi în alte cancelarii. Uimea lipsa victimelor umane, resursele minimale utilizate, tupeul lui Putin şi lipsa unor reacţii pe potrivă ale SUA. Toate acestea confirmau, că Putin practic a resetat ordinea mondială unipolară. Altfel spus, toţi înţeleg, că sancţiunile impuse Rusiei sunt o mimare a aparenţelor. Nimic mai mult. Isteriile vizând izolarea internaţională a Rusiei sunt aberaţii. Nu poţi izola un continent. În special, cînd Ursul este susţinut de Dragon…

Tehnologia este următoarea. În acele regiuni unde există comunități rusolingve sau rusofile compacte, se formează republici (Donețk, Lugansk, Harkov), care cer statut de federație sau confederație. Dacă statul continuă eurointegrarea, acestea desfășoară referendumuri care proclamă aderarea la Federația Rusă. Cu un minim de sprijin armat (prezența armatei e un factor descurajant pentru statele vizate), mediatic, logistic și intelectual, se organizează fragmentarea și enclavizarea statelor, cu o instabilitate permanentă care paralizează economia. Altfel spus, statele se prăbușesc în haosul crizei economice, politice și al războiului civil.

Astfel, dacă Occidentul pune accentul pe controlul capitalelor, Kremlinul – pe controlul periferiilor. Dacă occidentul pune accent pe demos (adică „poporul nou” sau mai bine spus, o parte a acestuia – clasa de mijloc, burghezia, care sunt cetăţeni conştienţi, nu „masa manipulabilă”, care votează cu tiranii), atunci Kremlinul – pe etnos (comunităţile etnice). Dacă Occidentul joacă cu ideea de drepturi ale omului, Kremlinul – cu ideea de tradiţie, familie, Dumnezeu şi valori spirituale. La revoluția permanentă organizată de Occident în baza strategiilor lui Troțki/Sharp, Rusia răspunde cu un haos permanent, capabil să iradieze și în occidentul burghez. Or, haosul se poate resimţi şi în Occident prin sistarea gazelor, înghețări de lichidități, probleme cu accesul la piaţa rusă. Iată de ce sancţiunile occidentului sunt atente. Chiar grijulii.

În consecință, devine clară următoarea ecuație:

  1. Orice stat CSI care va solicita statutul de membru asociat va avea piața rusă blocată pentru mărfuri, gastarbaiterii expulzați și gaze la prețuri exorbitante. Concomitent, Gazprom poate prezenta factura. Aceste acţiuni pot provoca o criză economică serioasă, dacă nu şi prăbuşirea PIB. Plus la toate, comunităţile etnice prin organizarea de referendumuri vor cere statut de federaţie sau împuterniciri lărgite. Astfel, apare riscul multiplicării pe propriul teritoriu al unor enclave politice necontrolate. Amintim, că începînd cu 2014, Rusia, urmînd exemplul României, a simplificat oferirea cetăţeniei ruseşti pentru toţi rusolingvii şi cetăţenii fostei URSS.

  2. Orice stat CSI care va solicita statutul de candidat la UE – va pierde părți importante din teritoriul național (vezi Crimeea). Rusia în acest context poate recunoaște independența enclavelor, apoi alipirea acestora la propriul teritoriu. Deci, nici un stat din regiune nu se poate integra în UE în formula teritorială şi demografică prezentă. Se pot integra doar anumite părți. Dar dacă e să fim mai exacți, nici ele. Cel puțin Leancă a declarat recent, că Moldova nu poate deveni membru UE cu conflictul transnistrean.

  3. Orice stat CSI care va încerca să adere la NATO – va obține război civil.

  4. Orice stat care va încerca să-și întoarcă teritoriile naționale prin pârghii militare sau blocadă economică, riscă să le piardă definitiv (vezi Georgia, care a pierdut Abhazia, Osetia de Sud).

Altfel spus, Rusia proclamă spațiul CSI zona intereselor sale vitale, deziderat pe care noi îl numim doctrina Putin. Formula este simplă: Ucraina și, se pare și RM, obțin statut de federație, cu neutralitate internațional garantată, și cu dirijare externă colectivă. Astfel, RM și Ucraina vor forma o imensă zonă-tampon între UE-Rusia. Totodată, Găgăuzia și Taraclia vor cere statut de subiect al federației, creînd un fel de ancoră care va menține RM în zona CSI. În viitor, nu excludem activizarea municipiului Bălţi pe aceeaşi formulă.

Dacă statele se împotrivesc, atunci se declanșează fragmentarea și enclavarea acestora, care le va lipsi de ieșirea la Mare Neagră. Exact cum a procedat Occidentul cu Serbia, care pierzînd Muntenegru, s-a transformat în stat continental, fără ieșire la mare și fără resursele de altădată. Teritoriile desprinse vor forma o adevărată semilună în zona Mării Negre, finalizînd procesul de transformare a bazinului în lac rusesc. Astfel, Rusia va rezolva problema tranzitului, va controla geostrategic Marea Neagră, va deține resursele de hidrocarburi ale bazinului și comerțul pe una din mările „calde”.

Deci, situația de pe tabla de şah se resetează. Riscul de balcanizare a Moldovei este unul mare. În aceste condiții trebuie să fim foarte atenți și să nu contribuim la majorarea acestuia…

Bogdan Țîrdea 

Distribuie articolul

Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki

Lasa un comentariu

comments

About The Author